Există hotărâri ale autorităților publice care ridică întrebări juridice serioase, iar Hotărârea Consiliului Local Suceava nr. 154/2026 este, în opinia mea, una dintre acestea. Nu pentru că administrația locală nu ar avea dreptul, în anumite situații, să răscumpere concesiuni, ci pentru că orice asemenea măsură trebuie să respecte limitele impuse de lege și să păstreze un echilibru rezonabil între interesul public și drepturile concesionarilor.
Citind prevederile privind despăgubirile acordate concesionarilor, nu am putut să nu mă întreb dacă evaluarea lor a fost făcută cu adevărat prin raportare la valoarea drepturilor afectate sau dacă, undeva pe parcurs, s-a strecurat o eroare de proporții. Am glumit spunând că, în unele cazuri, despăgubirea pare apropiată de prețul unei cafele bune servite în centrul Sucevei. Evident, este doar o ironie. În realitate, problema este una mult mai serioasă și merită analizată cu toată rigoarea juridică pe care o impune un asemenea act administrativ.
Legalitate, proporționalitate, bună-credință
Legea permite autorității publice să urmărească interesul general, însă același principiu obligă administrația să își motiveze măsurile și să demonstreze că acestea sunt necesare, proporționale și fundamentate. Atunci când este afectat un drept patrimonial dobândit în baza unui contract de concesiune, discuția nu mai privește doar oportunitatea administrativă, ci și respectarea principiilor legalității, proporționalității și bunei-credințe în executarea raporturilor juridice.
Fără a afirma că hotărârea este nelegală — aceasta este exclusiv competența instanței de contencios administrativ —, consider că există suficiente aspecte care justifică verificarea legalității sale. Modul în care a fost stabilită despăgubirea, fundamentarea interesului public, documentația care a stat la baza adoptării hotărârii și chiar raportarea la clauzele contractelor de concesiune sunt elemente care, în opinia mea, pot face obiectul unei analize judiciare.
Ce pot face concesionarii
Din acest motiv, concesionarii care apreciază că sunt vătămați nu ar trebui să se limiteze la a comenta hotărârea, ci să utilizeze instrumentele juridice pe care legea le pune la dispoziție. Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, primul pas este formularea plângerii prealabile adresate autorității emitente, prin care se solicită revocarea sau modificarea actului administrativ. În aceeași etapă este util să fie cerută comunicarea întregii documentații care a fundamentat adoptarea hotărârii: referatele de aprobare, rapoartele de specialitate, studiile, evaluările, avizele și orice alte înscrisuri care au justificat soluția adoptată.
Miza reală
Poate că, până la urmă, discuția nu este despre o cafea. Cafeaua este doar o metaforă. Discuția este despre valoarea pe care administrația o atribuie drepturilor cetățenilor și despre obligația acesteia de a demonstra că orice limitare a acestor drepturi este justificată și legală.
Într-un stat de drept, tocmai aceasta este miza: nu dacă administrația poate lua o anumită măsură, ci dacă o face cu respectarea legii. Iar atunci când există îndoieli serioase, răspunsul nu îl dă nici administrația și nici avocatul, ci instanța de contencios administrativ.